O nouă înfrângere pentru naţionala Moldovei. "Tricolorii" au pierdut meciul din deplasare cu Austria
Naționala Moldovei a suferit o nouă înfrângere în preliminariile Campionatului European din 2016. "Tricolorii" au pierdut meciul din deplasare cu Austria, scor 0-1.
Prima mare ocazie a fost în minutul 30, atunci când Junuzovic a fost foarte aproape să deschidă scorul. Gazdele au reușit să marcheze singurul gol al partidei în minutul 52. David Alaba a șutat puternic de la distanță, Cebanu a respins, însă Zlatko Junuzovic a trimis balonul în poartă. Austriecii au atacat până la finalul meciului, însă au ratat câteva ocazii uriaș.
Moldova a suferit a cincea înfrângerea în actuala campanie preliminară și rămâne pe ultimul loc în grupă, cu doar două puncte. Naționala ţării noastre va juca următorul meci în 8 septembrie, cu Muntenegru.
Partida va avea loc pe stadionul Zimbru, din Capitală, cu începere de la ora 21:45.