O nouă insulă a apărut în Marea Arabiei, în urma seismului care a lovit Pakistanul (VIDEO)
Cel puţin 208 persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte aproximativ 370 au fost rănite. Acesta este cel mai recent bilanţ al cutremurului de 7,7 pe Richter, care a lovit ieri sud-vestul Pakistanului. Între timp, autorităţile din provincia Balochistan a anunţat că seismul a scos la suprafaţă şi o nouă insulă în Marea Arabiei.
Chiar dacă zona afectată este una muntoasă şi slab populată, zeci de echipaje de salvatori au ajuns la faţa locului, pentru a căuta supravieţuitorii printre tonele de moloz. Pentru lichidarea consecinţelor dezastrului a fost mobilizată şi armata.
Postul pakistanez de televiziune Geo News relatează că noua insulă, apărută în urma seismului, are o înălţime între 6 şi 12 metri şi o lungime de aproximativ 30 de metri. Porţiunea de uscat a apărut la o distanţă de 90 de metri de portul pakistanez Gwadar. Oamenii de ştiinţă au fost uimiţi de fenomen. Astfel de situaţii se întâmplă foarte rar.
"Este ceva extraordinar, pentru că nu se întâmplă foarte des, dar au mai fost înregistrate cazuri mai devreme. Chiar şi în Pakistan, adică în această regiune, s-a mai întâmplat. Aşa fenomen a fost în 1945", a relatat cercetătorul Mirza Kamran Zia.
Iniţial, Institutul american de geologie anunţa că magnitudinea cutremurului produs, ieri, în sud-vestul Pakistanului, a fost de 7,8 pe Richter. Ulterior, a revizuit-o la 7,4 şi, în cele din urmă, la 7,7.