Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost transportat de la Ocniţa la Chişinău, în urma agravării unei maladii cronice.
Pacientul a fost preluat de la spitalul raional din Ocnița și adus cu elicopterul la Chișinău. Pe parcursul zborului acesta a fost strict monitorizat de un echipaj de medici și paramedici SMURD România.
În urma intervenției acesta nu a suportat complicații.
La Chișinău, elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo din capitală, de unde pacientul a fost preluat de Serviciul Republican Aviasan și transportat la Institutul de Medicină Urgentă pentru ulterioare îngrijiri medicale.
Potrivit IGSU, de la începutul anului 2021, aceasta este a șasea operațiune aero-medicală realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.