O nouă invenție: ochelarii care te fac să mănânci mai puțin
Atenţie pentru cei care doresc să ţină o cură de slăbire! O echipă de cercetători de la Universitatea din Tokyo au inventat o pereche de ochelari care au capacitatea de a mări porţia de mâncare cu 50 la sută, lăsând impresia unui ospăţ copios.
Cercetătorii spun că gadgetul reuşeşte acest truc fără a mări dimensiunea aparentă a obiectelor din jur sau mâinile utilizatorului.
Ideea a pornit de la dorinţa de a convinge purtătorul ochelarilor că mănâncă mai mult decât în realitate, iar efectul psihologic este acela de instalare mai rapidă a senzaţiei de saţietate.
Potrivit studiului realizat pe 12 bărbaţi şi femei, la prezentarea imaginii unei porţii de prăjituri, mărită cu 50 la sută, oamenii au mâncat cu 9,3 la sută mai puţin decât în mod normal.