O nouă licitație pentru repația străzilor 31 August, Tighina şi Alexandru cel Bun din Capitală (FOTO)
Încă o tentativă pentru a repara străzile 31 August, Tighina şi Alexandru cel Bun din Capitală. Autorităţile municipale au lansat licitaţia pentru selectarea agentului economic care va renova aceste artere. Proiectul prevede reabilitarea a 6,7 kilometri de carosabil, pavarea trotuarelor, modernizarea iluminatului stradal şi schimbarea reţelelor de canalizare. Proiectul va costa 11,8 milioane de euro, bani împrumutaţi de la partenerii europeni.
Anunţul despre repararea celor trei străzi a fost făcut cu câţiva ani în urmă, însă agentul economic care a câştigat licitaţia a intrat în insolvabilitate. Din acest motiv, autorităţile au reziliat contractul şi au lansat un nou concurs. Şeful interimar al Direcţiei Transport spune că lucrările ar putea începe, cel mai devreme, la sfârşitul verii.
"Doar licitaţia va dura 45 de zile, după care va fi faza de consultări sau de obiecţii care pot fi înaintate de la participanţi şi doar după finalizarea tuturor etapelor de licitaţie putem purcede la semnarea contractului cu compania care a oferit cel mai bun preţ şi cea mai bună calitate pentru serviciile propuse.", a comunicat şeful interimar al Direcţiei Transport, Vitalie Mihalachi.
Termenul de realizare a lucrărilor este de 18 luni. Acestea vor fi făcute pe etape, pentru ca traficul din Chişinău să nu fie perturbat.
Locuitorii Capitalei spun că aceste străzi trebuie neapărat reparate, pentru că se află într-o stare dezastruoasă.
"Reparaţia niciodată nu strică, ideea este că trebuie să facă în timpul verii, când nu circulă copiii la şcoală, pentru că asta ar fi un impediment."
"Toate străzile trebuie reparate, dar reparate repede."
"Foarte greu, promit de mulţi ani şi pare-mi-se că a fost abandonată."
"Demult trebuiau să repare, strada asta şi cea adiacentă arată ... ştiţi cum."
În 2011, Banca Europeană de Investiţii şi Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare au acordat Primăriei Capitalei un împrumut de 22 de milioane de lei, pentru renovarea a şase străzi. În prima etapă, au fost reparate bulevardele Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Constantin Negruzzi, precum şi strada Vasile Alecsandri.