Noel şi colegii săi au publicat acest studiu la 1 februarie în Journal of the Royal Society Interface. Interesul lui Noel a fost stârnit în urma filmuleţelor de pe internet, unde broaştele puteau prinde aproape orice vietate, în limita unor dimensiuni, de la vietăţi cu blană, cu păr sau alunecoase. Viteza unui atac este de 5 ori mai rapid decât un clipit al omului.

S-a observat de asemenea că atunci când limba ia contact cu prada, organul broaştei se mulează pe vietate, având astfel o suprafaţă mai mare de prindere.

Broaştele nu au glande salivare în cavitatea bucală, ci limba produce saliva. Pentru a testa caracterul lipicios al salivei, Noel a preluat mostre de salivă de pe limbile broaştelor.

A aflat că saliva trece de la o consistenţă mai densă la una mai subţire atunci când atinge prada, cu scopul de a se mula mai uşor pe suprafaţa neregulată a victimei. La întoarcere, saliva devine din nou mai densă, pentru a oferi forţă suplimentară prizei.

Această proprietate a salivei ar putea pierde prada, dacă ar acţiona singură.

Broasca se mai bazează în atacul acesteia şi pe flexibilitatea limbii. Odată în gură, priza devine mai relaxată, pentru a permite broaştei să înghită prada. Aceştia folosesc globii oculari pentru a înghiţi prada.

Globii oculari „se desumflă”, afundându-se în craniu şi împingând mâncarea pe gât.