O nouă monedă pentru Grecia
Gigantul financiar german Deutsche Bank a pus în circulaţie ideea unui "geuro" - o monedă paralelă care să permită Greciei devalorizarea, rămânând în acelaşi timp în Zona Euro, în cazul în care la Atena puterea va fi preluată de un Guvern care se opune acordului de salvare, potrivit money.ro.
Dacă radicaliştii de stânga vor ieşi învingători la alegerile care vor avea loc la 17 iunie, în Grecia, şi îşi vor menţine promisiunea de a renunţa la acordul de salvare care se ridică la 130 de miliarde de euro şi la condiţiile de austeritate pe care le impune, Grecia ar putea rămâne totuşi în Zona Euro fără a primi asistenţă financiară, dacă ar introduce o monedă paralelă, se arată într-un studiu al Deutsche Bank, dat publicităţii luni 21 mai.
Moneda "geuro" ar consta din bilete la ordin, o formă de datorii guvernamentale care poate fi vândută. S-ar devaloriza mult faţă de euro, dar ar permite guvernului să câştige timp pentru a îndeplini reformele şi a adopta reduceri bugetare.