O nouă nuntă în familia regală britanică. O prințesă se căsătorește astăzi (VIDEO)
Sună clopotele de nuntă astăzi, în Marea Britanie. Prinţesa Eugenie, una dintre nepoatele reginei Elisabeta şi a noua în ordinea succesiunii la tron, se căsătoreşte cu un om de afaceri. Puteți urmări pe Digi24 imagini în direct din Windsor, locul în care şi vărul lui Eugenie, prinţul Harry, se căsătorea acum patru luni cu Meghan Markle. Ceremonia are loc la capela St. George, iar pe peluza castelului au fost invitaţi peste o mie de britanici dornici să-i admire pe miri.
Aproape toţi membrii marcanţi ai familiei regale britanice, în frunte cu regina Elisabeta a II-a, vor participa la nuntă. Nu lipsesc, desigur, prinţul George şi prinţesa Charlotte, mai ales că aceasta este şi una dintre domnişoarele de onoare. Un rol pe care-l va îndeplini şi Theodora, fiica de şase ani a artistului britanic Robbie Williams. Una dintre absenţele importante este cea a Camillei, soţia prinţului Charles. Presa britanică scrie că ducesa de Cornwall nu are o relaţie prea bună cu părinţii miresei, aşa că a preferat să evite participarea la eveniment, scrie Digi24.ro.
La finalul ceremoniei religioase, Eugenie şi Jake Brooksbank se vor plimba cu cleaşca prin oraş, o călătorie ceva mai scurtă decât cea a lui Harry şi Meghan. Prinţesa are 28 de ani şi este una dintre cele două fiice ale prinţului Andrew. Soţul ei este un om de afaceri de 32 de ani, implicat în domeniul băuturilor alcoolice. Cei doi s-au cunoscut în 2010 şi s-au logodit la începutul acestui an.
- AVERTISMENT: Organizaţii teroriste internaţionale ar putea comite atacuri chimice sau biologice în Marea Britanie
- Michel Barnier: Brexitul va impune controale administrative între Marea Britanie şi Irlanda de Nord
- Robotul Pepper, invitat să vorbească despre inteligența artificială în faţa parlamentarilor britanici