"O nouă pedeapsă pentru libertatea presei". O jurnalistă de origine turcă a fost condamnată la închisoare
O instanţă din Turcia a condamnat la peste doi ani de închisoare o jurnalistă a ziarului de opoziţie Cumhuriyet, acuzată că din cauza relatărilor sale, unele persoane au devenit potenţiale ţinte ale grupărilor militante, transmite rador.ro.
Organizaţii pentru drepturile omului au exprimat preocupări în legătură cu libertatea presei în Turcia, unde preşedintele Recep Tayyip Erdoğan a câştigat alegerile prezidenţiale în luna iunie, asumându-şi un mandat mai puternic, de preşedinte executiv.
Cazul în care este implicată jurnalista Canan Coskun a fost declanşat în urma unui articol scris de aceasta în septembrie, în legătură cu interogarea şi reţinerea de către procurori a unor avocaţi care reprezentau doi profesori aflaţi în greva foamei, având legături cu gruparea militantă de stânga DHKP-C, pe care Turcia a desemnat-o drept teroristă.
Instanţa a stabilit că Coskun "a făcut o ţintă din persoanele implicate în lupta antiterorism". Un avocat al jurnalistei a afirmat la tribunal că dezvăluirea numelui unui procuror în acel articol nu l-a făcut pe acesta o ţintă şi a respins acuzaţiile formulate împotriva lui Canan Coskun, potrivit unui mesaj publicat pe Twitter de organizaţia Amnesty International.
"O nouă pedeapsă pentru libertatea presei", a scris pe Twitter un parlamentar al principalului partid de opoziţie.
"Este suficient să scrii un articol şi să fii jurnalist, pentru ca instanţa să aibă o opinie negativă", a adăugat parlamentarul, care a fost prezent la audieri.
În aprilie, o instanţă turcă a condamnat 14 angajaţi ai Cumhuriyet la închisoare, pentru acuzaţii de terorism şi sprijinirea unui cleric din SUA, pe care Turcia îl învinuieşte pentru tentativa de lovitură de stat din 2016.
De atunci, peste 120 de jurnalişti au fost arestaţi şi peste 180 de canale mass-media au fost închise pentru suspiciuni că ar avea legătură cu reţeaua clericului Fetullah Gulen.