O nouă propunere pentru soluţionarea problemei cu microbuzele: Procuri bilet în staţie, apoi urci în maxi-taxi
Legea trebuie respectată, iar şoferii de microbuze trebuie să dea bilete de călătorie pasagerilor. De această părere este ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţa, care a venit şi cu o propunere pentru conducătorii de maxi-taxi.
"Şoferii vor primi un număr anumit de tichete, la fel cum primesc şoferii de troleibuze. Exact aşa se va proceda şi în cazul altor mijloace de transport. Iar pentru a nu deranja mersul călătoriei, ar fi bine ca la orice staţie sa fie un controlor care să elibereze aceste tichete. În caz contrar, şoferii vor fi amendaţi. Amenzile vor fi cele care sunt prevăzute în Codul Contravenţional", a declarat ministrul.
Totodată, Veaceslav Negruţa a menţionat că, există oameni care se consideră lideri de opinie şi încalcă legea, ceea ce este un pericol pentru societate. "Nihilismul şi neglijarea actelor legislative duc la apariţia unor acţiuni triste care se întâmplă în societatea noastră. Societatea învaţă lucruri urâte", a punctat Veaceslav Negruţa.
Amintim că, şeful-adjunct al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Adrian Timotin, a declarat că şoferii de maxi-taxi care nu vor da bilete de călătorie vor fi amendaţi. Astfel, la prima abatere, conducătorii de microbuze vor fi amendaţi cu 10.000 de lei, la a doua 25.000 de lei, iar la a treia abatere, şoferii vor fi nevoiţi să achite a amendă de 50.000 de lei.