O nouă rundă de negocieri! Ce au declarat liderii PDM, PLDM şi PL
Premierul Republicii Moldova ar putea fi ales curând, cel puţin asta au declarat liderii formaţiunilor PL, PLDM şi PDM.
Potrivit liderului PDM, Marian Lupu, discuţiile în cadrul negocierilor au avansat, iar o decizie finală urmează să fie luată curând.
"Este o scurtă pauză, vom reveni cu discuţii. Trebuie să discutăm şi să aprobăm toate discuţiile. Negocierile vor continua", a menţionat Marian Lupu.
În urma negocierilor care au avut loc astăzi, preşedintele partidului liberal, Mihai Ghimpu a spus că premierul ţării trebuie să fie din partea PLDM, întrucât acesta este partidul cu cele mai multe mandate.
"Încă nu am stabilit cine va fi premierul, dar conform procedurii acesta trebuie să fie din partea PLDM, întrucât este partidul cu cele mai multe mandate. Negocierile continuă, iar mâine, poimâine vom veni cu semnarea acordului", a spus liderul PL, Mihai Ghimpu.
La rândul său, preşedintele PLDM a declarat faptul că încă nu se poate pronunţa asupra unui rezultat final, iar ziua semnării acordului de asociere va avea loc curând, atunci când vor fi puse la punct toate detaliile. Referitor la alegerea premierului, liderul PLDM a spus că încă nu s-a ajuns la o decizie finală.
"Discuţiile au fost practic finalizate, urmează unele aspecte tehnice şi unele de nuanţă. Nu am stabilit ziua când va fi semnat acordul. Referitor la premier, nu am ajuns să alegem cine va fi acesta, în perioada următoare vor fi luate deciziile", a subliniat Vlad Filat.
PUBLIKA.MD aminteşte că noul Cabinet de miniştri trebuie să fie învestit până în data de 12 septembrie, adică după trei luni de la demisia Guvernului Gaburici. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, preşedintele ţării este în drept să dizolve legislativul, după care urmează alegeri parlamentare anticipate.