O nouă rundă de negocieri. Grupul de experţi a anunţat termenul până la care va fi creată Coaliția de guvernare
Până la sfârșitul lunii, va fi creată Coaliția de guvernare. Asigurările vin din partea grupului de experți, care au participat astăzi la o nouă rundă de negocieri pentru crearea coaliției de guvernare.
Participanţii la negocieri au declarat că discuţiile se vor desfăşura în continuare cu ușile închise.
''Și în statele din Europa de Vest negocierile continuă o săptămână, două, o lună, dacă e necesar. Atunci când se convine totul. După aceea este prezentat societății civile, presei și așa mai departe. Trebuie să aibă loc schimbări calitative. Dacă nu avem schimbare calitativă, nu mai contează în continuare ceilalți ani de guvernare'', a declarat prim-vicepreședinte PL, Dorin Chirtoacă.
Reprezentanţii partidelor sunt convinşi că vor ajunge la un numitor comun până la sfârşitul acestei luni.
''Sunt sigur că noi vom avea o coaliție proeuropeană. Când vom finaliza o să vă spunem toate, toate detaliile'', a menţionat vicepreședintele PLDM Valeriu Streleţ.
Astăzi, reprezentanţi ai societăţii civile şi jurnalişti au solicitat ca negocierile să fie transparente. Mai mulţi jurnalişti şi lideri de opinie au semnat un document prin care le cer partidelor parlamentare să grăbească procesul de creare a coaliţiei.
Recent, reprezentanţii Partidului Liberal au solicitat ca negocierile să aibă loc în prezenţa presei, a membrilor societăţii civile, dar şi a mediatorilor UE şi SUA. Şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, a declarat însă cu nu vede necesitatea participării reprezentanţilor UE la discuţii.
- Partidul Liberal vrea ca negocierile pentru crearea coaliţiei de guvernare să fie transparente
- DEZVĂLUIRI de la Chirtoacă! Primarul liberal spune cum se negociază crearea coaliţiei de guvernare
- REACŢIA lui Pirkka Tapiola la cererea liberalilor de a fi prezent la negocierile de creare a coaliţiei de guvernare
- Societatea civilă a lansat un apel public către partidele parlamentare. Care sunt solicitările