O nouă rundă de negocieri în formatul 5+2 va avea loc pe 12-13 septembrie
O nouă rundă de negocieri în formatul 5+2 va avea loc pe 12 şi 13 septembrie, la Viena. Anunţul a fost făcut de viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, şi reprezentantul departamentului relaţii externe de la Tiraspol, Nina Ştanski, la finele întrevederii pe care au avut-o astăzi.
Cei doi negociatori nu au găsit, însă, o soluţie pentru reluarea circulaţiei feroviare în zonă, şi nici pentru reconstrucţia podului de la Gura Bîcului.
"Orice dialog reprezintă un pas înainte, chiar dacă nu am reuşit să satisfacem aşteptările noastre. Avem abordări pozitive în discuţiile noastre despre reluarea transportului feroviar în zonă, dar şi în problema reabilitării podului de la Gura Bâcului", a menţionat Carpov.
Potrivit reprezentantului departamentului relaţii externe de la Tiraspol, problemele ce ţin de circulaţia rutieră s-au agravat faţă de situaţia de acum jumătate de an: "Am vrea mai repede să găsim soluţia pentru reluarea circulaţiei feroviare: cursele feroviare spre Moscova, Sankt Petersbrug, Rostov pe Don, care erau aşteptate de cetăţeni. Din păcate, nu au fost reluate".
Analiştii spun că întâlnirea celor doi negociatori a fost determinată de vizita pe care Vlad Filat urmează să o efectueze la Moscova.
"Întâlnirea de astăzi reprezintă mai mult o etapă pregătitoare înainte de vizita lui Vlad Filat la Moscova, acolo unde premierul va aborda, împreună cu preşedintele rus Vladimir Putin şi problematica transnistreană", a conchis jurnalistul Vladimir Ţesliuc.
Ultima rundă de negocieri în formatul 5+2 s-a desfăşurat în luna iunie curent.