O nouă şedinţă în dosarul lui Lucinschi a fost amânată. Fostul liberal-democrat este internat pentru tratament
O nouă şedinţă de judecată în dosarul lui Chiril Lucinschi a fost amânată. Potrivit avocaţilor inculpatului, fostul deputat liberal-democrat îşi continuă tratamentul în spital.
Apărătorii afirmă că starea de sănătate a clientului nu s-a îmbunătăţit, iar Lucinschi necesită supravegherea doctorilor.
Avocaţii lui Lucinschi au prezentat certificatul medical, care confirmă că învinuitul se află în spital.
"Domnul Chiril Lucinschi suferă de o afecţiune cronică, care s-a acutizat. A fost o mini intervenţie. Urmează ca până sâmbătă să fie dus tratamentul până la capăt", a spus avocatul Corina Stratan.
În data de 15 ianuarie, magistraţii Judecătoriei Chişinău au prelungit cu 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu pe numele lui Lucinschi.
"La şedinţa viitoare sperăm că domnul Chiril Lucinschi va fi prezent. Necătând la faptul că se află în spital, domnul Chiril Lucinschi, execută măsura preventivă arest la domiciliu. Periodic este verificat de subdiviziunea specializată a Centrului Naţional Anticorupţie", a spus procurorul Eugen Rurac.
Chiril Lucinschi a fost reținut în data de 25 mai, în dosarul fraudelor de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. În calitate de gestionar şi beneficiar al companiilor Toast Delux SRL şi IPA International Project Agency, împreună cu trei persoane interpuse, ar fi spălat bani în proporţii deosebit de mari. Fostul liberal-democrat riscă până la 10 ani de închisoare.