Un exemplu al adaptabilităţii corpului uman poate fi poporul moken, un trib nomad care trăieşte în arhipelagul insulelor de pe Marea Andaman, de-a lungul coastei de vest a Thailandei, scrie realitatea.net.

Cunoscut şi sub numele de "nomazii de mare", poporul moken a fost cândva în întregime dependent de ocean, iar copiii lor petreceau o mare parte din timpul lor scufundându-se spre fundul mării în căutare de hrană. 

Experimentele au demonstrat că aceştia ar putea vedea sub apă cu o claritate totală, o adaptare unică pe care alţi copii o pot învăţa în câteva săptămâni.

"În mod normal, atunci când suntem sub apă, totul este atât de neclar încât ochiul nici nu încearcă măcar să se acomodeze. Dar copiii moken se pot adapta acestor condiţii, ei îşi pot micşora pupilele şi îşi pot schimba forma cristalinelor. Focile şi delfinii au o adaptare similară", afirmă cercetatorul în domeniul vederii, Anna Gislen, de la Universitatea din Lund, Suedia.

Gislen a lucrat cu mokenii timp de aproape două decenii pentru a înţelege mai bine această capacitate incredibilă, care aparent o posedă numai copiii. În termen de o lună le-a reuşit să înveţe un grup de copii europeni să vedă în mediul subacvatic cu aceeaşi claritate.

"A fost diferit pentru fiecare copil în parte, dar la un moment dat vederea lor s-a îmbunătăţit. I-am întrebat dacă au făcut ceva diferit şi mi-au răspuns: Nu, doar că vedea mai bine acum”, a relatat Gislen.

Cercetătoarea a studiat, prima dată, copiii moken în anul 1999, când i-a urmărit cum aceştia înoată în ocean, colectând scoici şi castraveţi de mare cu ochii larg deschişi.

În 2003, ea a publicat un studiu, comparând 17 copii moken (10 fete şi 7 băieţi, cu vârste cuprinse între 7 şi 13 ani), cu 18 copii din Europa (14 fete şi 4 băieţi, cu vârste cuprinse între 7 şi 13 ani) .