O nouă stea a apărut pe Hollywood Walk of Fame. A interpretat un rol cheie în "American Horror Story"
Actriţa Kathy Bates, care s-a îndrăgit publicului larg datorită rolurilor sale în serialul "American Horror Story" a primit marţi o stea pe bulevardul celebrităţilor de la Hollywood, în cadrul unei ceremonii la care au mai participat actorii Billy Bob Thornton și Shirley MacLaine, scrie agerpres.ro.
Kathy Bates a primit cea de-a 2.589-a stea pe celebrul Hollywood Boulevard, în semn de recunoaștere a unei cariere care i-a mai adus, pe lângă Oscar, și două premii Emmy.
Cu această ocazie, Bates le-a povestit celor prezenți de ziua în care, în urmă cu 60 de ani, a vizitat fostul cinematograf Grauman's Chinese Theatre alături de sora ei, Mary, și de mătușa Lee.
"Urma să vedem 'The King and I, iar apoi, 34 de ani mai târziu, am revenit la acest cinematograf alături de alt King, Stephen, cu un film numit "Misery", care mi-a schimbat viața", a povestit ea.
În lunga sa carieră, Kathy Bates a fost nominalizată de trei ori la Oscar: odată pentru cel mai bun rol feminin principal cu filmul "Misery", şi două ori pentru cel mai bun rol secundar cu filmele "Primary Colors" și "About Schmidt". De asemenea ea a primit 14 nominalizări la premiile Emmy.
"Sunt foarte onorată să mă aflu aici pentru a-ți elogia talentul", a susținut Shirley MacLaine în fața colegei și prietenei sale, Kathy.
Născută la Memphis, Tennessee, în 1948, Bates a absolvit Southern Methodist University în 1969 și un an mai târziu s-a mutat la New York pentru a-și clădi o carieră de actriță. Din filmografia sa mai fac parte producții precum ''Titanic'', ''Fried Green Tomatoes'' şi ''Midnight in Paris''.