O nouă victorie pentru Sheriff Tiraspol. "Viespile" s-au impus în fața lui Dinamo Auto
Sheriff Tiraspol își continuă parcursul excelent în campionatul național. "Galben-negrii" au surclasat în etapa a patra a Diviziei Naționale pe concitadina Dinamo-Auto cu scorul de 5-2. După prima repriză, oarecum neașteptat, dinamoviștii conduceau cu 2-1.
Octavian Onofrei și Denis Janu au marcat pentru Dinamo Auto, iar Alhaji Kamara - pentru "viespi". Sheriff a revenit motivată de la cabine și a marcat patru goluri în poarta lui Cristian Avram.
Pentru echipa lui Roberto Bordin au înscris Ziguy Badibanga, Eugen Oancea, Gerson Rodriguez și Iuri Kendîș.
Într-o altă partidă, Milsami s-a impus dramatic în fața lui Sfîntul Gheorghe cu scorul de 1-0. Golul victoriei pentru orheieni a fost înscris de Artur Crăciun în timpul suplimentar al partidei.
Echipa clasată pe locul 3, Petrocub Hîncești a învins pe teren propriu cu scorul de 3-0 formația Zaria Bălți.
Pentru echipa lui Lilian Popescu au marcat Vlad Ambros, Valeriu Macrițchi și Artur Patraș.