O nouă zi, o nouă tentativă de contrabandă. Un bărbat din România, reţinut la vama Albiţa cu ţigări "Made in Moldova" (FOTO/VIDEO)
Peste 7000 de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de aproximativ 34.000 de lei, au fost descoperite la punctul de Trecere a Frontierei Albiţa. Țigările urmau să ajungă pe piața neagră din Bulgaria.
În ziua de 09 mai, un bărbat de cetăţenie română, la volanul unui camion de marca Iveco, înmatriculat în Republica Moldova a încercat să introducă ţigările ilegal în ţara Română.
Cu toate că la controlul de frontieră, șoferul a declarat că autocamionul nu este încărcat cu marfă și intenţionează să se deplaseze din Republica Moldova în Bulgaria.
Poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanei, ocazie cu care, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră si lucrători vamali a descoperit ascunsă într-un spaţiu special amenajat, realizat prin modificarea (sudarea) rezervorului de motorină, cantitatea de totală de 145.280 ţigarete (7.264 pachete), diferite mărci, de proveniență Republica Moldova.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 33.414 lei, sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 lei, precum și indisponibilizarea autocamionului, în valoare de 50.000 lei, în vederea confiscării.
- Doi minori, reţinuţi de poliţie după ce au furat un automobil din Durleşti
- Țigări și canabis, depistate la fontiera moldo-română. Doi cetăţeni moldoveni, REŢINUŢI (FOTO)
- Cristina Balan, propusă pentru funcția de Ambasador al Republicii Moldova în SUA
- Experiența Republicii Moldova în implementarea proiectelor, prezentată la Forumul Global pentru Remitenţe, Investiții şi Dezvoltare