O nouă zi plină de emoţii. Absolvenţii au susţinut examenul de bacalaureat la profilul de studiu
foto: secure.avaaz.org
Încă o zi plină de emoţii pentru absolvenţii claselor a XII-a. Aceştia au susţinut marţi examenul de bacalaureat la profilul de studiu. În total, la această probă s-au înscris 16 161 de candidaţi. Cei mai mulţi dintre ei au avut de susţinut la Istoria românilor şi universală, dar şi matematică.
La liceul Mihail Berezovschi din Capitală, înainte de examen, elevii au fost verificaţi să nu aibă copiuţe şi li s-a luat termometria. Dacă unii au intrat în sală cu rigle, alţii repetau note muzicale sau curente artistice, iar profesorii au venit să le dea ultimele sfaturi.
"Am venit să-i susţin pe toţi, pentru că sunt elevii noştri. S-au pregătit foarte bine. Sperăm că toţi vor susţine cu brio."
După aproape trei ore cât a durat examenul, la ieşire, unii păreau mulţumiţi de ce au avut de scris la probă şi cum s-au descurcat, iar alţii mai puţin.
"Cel mai complicat ne-a fost să ne amintim şi să descifrăm artiştii din Republica Moldova.
- De ce, nu-i cunoaşteţi?
- Îi cunoaştem, dar i-am uitat din cauza emoţiilor. "
"Anul acesta ne-a fost complicat, am fost la distanţă, trebuia să combinăm lucrul de acasă cu şcoala. "
Totuşi, cea mai grea se pare că a fost proba la matematică, iar unii elevi nici nu speră la o notă mare.
"A fost aşa şi aşa, nici foarte greu, nici foarte uşor. N-am avut parte de o pregătire bună din cauza pandemiei."
"Ca de obicei, ultimele exerciţii au fost cele mai complicate, ultimul nici nu l-am scris, sper să am măcar o notă de 6. "
Şi unii părinţi au venit emoţionaţi să-şi susţină copiii.
"Fiica mea va susţine astăzi examenul la disciplina armonie. este pregătită foarte bine, e absolventa liceului Ciprian Porumbescu."
Următorul examen de bacalaureat, cel la alegere, va avea loc în data de 18 iunie. La probă s-au înscris 15 990 de candidaţi. Ultimul din această sesiune va avea loc în data de 22 iunie.