O pacientă aflată în stare gravă, transportată la Chișinău cu un elicopter SMURD
O pacientă din orașul Vulcănești, aflată în stare gravă, a fost transportată la Chișinău cu un elicopter SMURD din Galați, România. Intervenția aeriană a avut loc în această după-amiază, după ce starea femeii, în vârstă de 37 de ani, s-a agravat, ca urmare a unei maladii cronice de care suferă.
”Pe parcursul zborului spre municipiul Chișinău pacienta nu a suferit complicații, fiind monitorizată permanent de medici și paramedici SMURD”, a spus ofițerul de presă IGSU, Liliana Puşcaşu.
Elicopterul a aterizat pe Stadionul Dinamo, din Capitală, de unde pacienta a fost preluată de Serviciul AVIASAN şi dusă la Spitalul Clinic Republican pentru intervenții medicale ulterioare.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă aceasta este prima operaţiune transfrontalieră a echipajului SMURD din acest an în Moldova. Anul trecut au avut loc zece intervenții de acest gen.