O parte din migranții care au provocat haos în ultimele săptămâni la frontiera polono-belarusă fac cale întoarsă
O parte din migranții care au provocat haos în ultimele săptămâni la frontiera polono-belarusă fac cale întoarsă. Astăzi va fi operat primul zbor de la Minsk la Bagdad, care va întoarce peste 400 de refugiați acasă.
Potrivit consulului Irakului în Rusia, numărul celor care doresc să revină în țară crește de la o oră la alta. Criza de la granița dintre Belarus și Polonia a izbucnit în 8 noiembrie, când câteva mii de migranți au încercat să treacă frontiera și să ajungă în Europa de Vest.
Aceștia au improvizat o tabără în zonă și au avut mai multe tentative, cea mai recentă fiind noaptea trecută, de a rupe gardul de sârmă ghimpată, însă militarii polonezi dislocați la fața locului i-au respins de fiecare dată. Subiectul a crescut tensiunile și așa ridicate între Belarus și UE.
Occidentul acuză autoritățile de la Minsk că ar fi organizat intenționat această criză în semn de răzbunare pentru sancțiunile impuse. Belarusul spune că blocul comunitar se face vinovat de această problemă.