O poză cu doi chirurgi întinşi pe podea, în sala de operaţie, a devenit VIRALĂ. Care e motivul
Doi medici de la Fujian Medical University Union Hospital, din China, au efectuat o operaţie ce a durat 32 de ore, poate una dintre cele mai lungi intervenţii chirurgicale efectuate vreodată.
Epuizaţi fizic în urma operaţiei, aceştia, pur şi simplu, s-au trântit la podea, chiar în sala de operaţie, iar fotografia lor a devenit virală.
De fapt, au fost trei chirurgi, însă numai doi sunt văzuţi în poză. Cel de-al treilea medic a mers îndată să participe la operaţia unui alt pacient, scrie libertatea.ro.
Specialiştii au operat pe creierul unui pacient timp de 32 de ore. Procedura a implicat trei chirurgi, asistaţi de şase anesteziologi şi cel puţin 8 asistente medicale. Echipa medicală a salvat viaţa unei femei, în vârstă de 63 de ani, ce se internase cu dureri de cap severe, amorţeală în membre şi pierdere de conştiinţă timp de două ore.