O profesoară de fizică din Hânceşti, emoţionată până la lacrimi! Surpriza discipolilor a făcut-o să-i salte inima de bucurie
Embed:
Surpriza discipolilor a emoţionat-o până la lacrimi pe Zinaida Vulpe, profesoară de fizică la liceul "Mihail Sadoveanu" din orașul Hâncești. Ea a devenit cel de-al cincilea profesor premiat în cadrul concursului "Cel mai iubit dintre dascăli", organizat de Fundaţia "Edelweiss".
Deja de 36 de ani, Zinaida Vulpe îi face pe copii să îndrăgească legile fizicii. Deși știe că este apreciată de elevi, dascălul spune că nu s-a așteptat la această surpriză. Ea a primit în dar flori, o diplomă şi un laptop.
"Sunt atât de emoționată. Mulțumesc mult, sunteți cei mai buni. Mulțumesc Fundației Edelweiss pentru grija pe care o are pentru profesori", a declarat Zinaida Vulpe.
"Am găsit acest concurs pe Internet și am spus să ne încercăm forțele, să vedem dacă putem noi să câștigăm", a spus un elev.
"Se spune că școala e a doua casă, păi doamna Zinaida e a doua mamă pentru noi. Am dorit să-i arătăm cât de tare o iubim și să vadă toată lumea, toată țara sentimentele noastre față de ea", a menţionat un alt elev.
"E bine că există așa concurs pentru că noi prin asta ne dezvoltăm cumva și putem să ne implicăm și în alte activități cu toată clasa", a spus o elevă.
Concursul "Cel mai iubit dintre dascăli" va dura până în luna iunie.
"Noi așteptăm elevii să aplice, elevi din toată țara, ulterior facem selecția în funcție de filmulețele pe care le transmit ei, de emoțiile pe care le transmit în aceste filmulețe", a precizat Lidia Cucoş, director executiv Fundaţia "Edelweiss".
În cadrul concursului "Cel mai iubit dintre dascăli", vor fi premiaţi zece profesori. Pentru a obţine premiul, elevii trebuie să facă un filmuleţ prin care să-şi arate recunoştinţa pentru un profesor anume şi, împreună cu o scrisoare de recomandare, să îl trimită pe adresa Fundației lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss". Dosarele pot fi depuse până în data de 1 iunie 2018. Lunar, va fi desemnat câte un câştigător.

Edelweiss, Fundației lui Vlad Plahotniuc, hancesti, liceu, profesoară, Zinaida Vulpetoate TAG-urile
Actualitate
Actualitate