O pungă de plastic descoperită în cel mai adânc loc de pe pământ. Cum a ajuns acolo (VIDEO)
Poluarea a ajuns până şi în cel mai adânc loc din lume. O pungă de plastic a fost descoperită în Groapa Marianelor, la o adâncime de 10.898 de metri.
Imaginea a fost surprinsă de cercetători japonezi. Aceştia au revăzut toate imaginile şi înregistrările făcute de om sau de roboţi în ultimii 30 de ani.
Într-una dintre fotografii, surprinsă în urmă cu 20 de ani, au remarcat o pungă de plastic. Oamenii de ştiinţă cred că a ajuns acolo după ce a fost aruncată de pe un vas de pescuit, scrie Digi24.ro.
În scufundările realizate în mai multe oceane între 1983 şi 2017, cercetătorii au descoperit peste 3.000 de obiecte din plastic, care se descompun în sute de ani, la adâncimea de peste 6.000 de metri.
Aproape 13 milioane de tone de material plastic ajung în oceanele lumii în fiecare an. Dacă nu se vor lua măsuri, experţii avertizează că, până în 2050, oceanele vor conţine mai mult plastic decât peşti.
- Nebunie și distracție de 1 Mai în Vama Veche din România. Momentul în care mai mulți tineri fac prima baie în mare, cu mașina (VIDEO)
- Imagini incredibile de la mare. O tânără, surprinsă în emisie directă în timp ce se droga pe plajă
- Raport îngrijorător cu privire la poluarea aerului: Şapte milioane de oameni mor