O rachetă a căzut în apropierea ambasadei americane în Irak
foto: reuters
O rachetă s-a abătut în cursul nopţii de luni spre marţi în apropierea ambasadei americane în Irak din ultrasecurizata Zonă Verde din Bagdad, au făcut cunoscut surse din cadrul serviciilor de securitate, notează AFP.
Noul atac împotriva intereselor americane a fost cel de-al 28-lea de acest gen în şapte luni în Irak, ţară unde s-a instalat recent un nou guvern considerat capabil să reîncălzească relaţiile cu Washingtonul, la cel mai scăzut nivel în ultimele luni.
"Racheta a provocat numai pagube materiale, fără să se înregistreze victime", a precizat un responsabil al serviciilor de securitate irakiene, scrie agerpres.ro.
Atacul nu a fost revendicat, la fel ca restul care au vizat interese americane, dar Statele Unite acuză regulat facţiunile irakiene pro-Iran că se află în spatele tirurilor.
Noul guvern irakian, condus de fostul şef al serviciilor de spionaj Mustafa al-Kazemi, este văzut ca un cabinet de compromis americano-iranian, după luni de tensiuni care erau să degenereze în război deschis în această ţară după ce Washingtonul l-a asasinat la începutul lui ianuarie pe aeroportul din Bagdad pe generalul Qasem Soleimani, arhitectul strategiei iraniene în Orientul Mijlociu.
Dacă atacurile împotriva intereselor americane au devenit mai rare în ultimele săptămâni, ele rămân o preocupare majoră pentru Washington, care numără sute de diplomaţi pe teritoriul irakian, precum şi 5.200 de soldaţi, vizaţi de un ordin de expulzare al parlamentului, dar niciodată pus în aplicare de guvernul de la Bagdad.
În iunie, Washingtonul va trimite o delegaţie în capitala irakiană pentru a renegocia prezenţa sa şi parteneriatele cu Irakul, căruia i-a acordat recent cea mai lunga exceptare de la sancţiunile vizând Iranul - patru luni în care Bagdadul va putea furniza electricitate celor 40 de milioane de locuitori, scăpând de măsurile de retorsiune prevăzute de SUA pentru oricine întreţine relaţii comerciale cu Iranul.