O refugiată din Ucraina, care și-a găsit adăpostul la o mănăstire din raionul Soroca, victima unei hoții. Cum s-a întâmplat totul
O refugiată din Ucraina, care și-a găsit adăpostul la o mănăstire din raionul Soroca, a devenit victimă unei hoții. În instanță, femeia a povestit că la data de 23 ianuarie a acestui an, a mers în oraș după medicamente, deoarece se simțea rău, transmite Observatorul.md.
La întoarcere, nu a intrat în casă, ci a mers la bucătărie, ca să întindă pe sfoară niște șervete. Deodată, a auzit un strigăt și a observat un bărbat, care anterior locuise pe teritoriul mănăstirii, care fugea înspre ea. Din urmă, alerga preotul care i-a spus că bărbatul a ieșit din partea ei de casă. Părintele a urcat în mașină, iar ea a intrat în casă și a constatat că telefonul mobil de model Xiaomi lipsea.
Totodată, a observat că din portmoneul aflat în geantă, pe care o lăsase acasă, lipseau mijloace bănești în sumă de 1274 lei, o bancnotă de 100 dolari, 50 euro și 578 de hrivne.
Potrivit sursei citate, portmoneul, din care au fost sustrași banii, și geanta, în care se afla portmoneul, erau murdare de sânge. Urme asemănătoare de sânge mai erau și în casă, pe mobilă, pe întrerupătoarele pentru lumină și pe gențile ei. Între timp, părintele a venit cu mașina, iar în mașină se afla și hoțul. A urcat împreună cu ei, și au venit la poliție.
Adus la sediul Sectorului de Poliție, inculpatului i s-a cerut să prezinte toate bunurile pe care le are asupra sa. Bărbatul a scos din buzunarul pantalonilor niște monede de lei moldovenești de 1 și 2 lei și a declarat că nu mai are nimic. Atunci, subofițerul de sector a observat că ceva era ascuns în mâneca stângă a puloverului. Verificând mâneca, a observat ascunse mijloace bănești în diverse valute, printre care lei moldovenești, hrivne ucrainene, dolari și euro.
De menționat că bărbatul anterior a furat banii din cutia pentru donații a enoriașilor la mănăstire.
Instanța i-a stabilit inculpatului o pedeapsă sub formă de 3 trei ani de închisoare.