O regiune turistică din Portugalia, LOVITĂ DE INUNDAŢII! Valurile au atins 4-5 metri (FOTO/VIDEO)
O ploaie puternică a căzut duminică în regiunea turistică Algarve din sudul Portugaliei, provocând inundații și căderi de arbori, au declarat oficialii serviciilor de salvare citați de agenția France Presse, scrie Agerpres.
Pompierii au trebuit să evacueze mai mulți rezidenți blocați de creșterea bruscă a apei din partea mai joasă a stațiunii Albufeira, potrivit imaginilor transmise de televiziuni.
Automobile din centrul istoric al orașului au fost acoperite de ape care au ajuns în unele locuri la 1,50 metri adâncime, blocând traficul și inundând numeroase baruri și restaurante.
De asemenea, inundațiile au provocat daune în orașele Loulé și Portimao, iar rafale de vânt au ajuns până la 80 kilometri pe oră.
Serviciile de protecție civilă au raportat o hulă puternică, adică o mișcare ondulatorie a apei cu valuri mari de 4 — 5 metri care a cuprins coastele de sud și de vest ale Portugaliei.
1 de November 2015 like you never seen before #sejamosfortes
Publié par Rodney D'ville sur 1 novembre 2015