O româncă va primi despăgubiri după ce a fost defăimată pe Facebook
Abuzul și hărțuirea sexuală pe Facebook, pe lângă că nu sunt comportamente acceptabile moral, ele sunt și totalmente ilegale și pot fi pedepsite în instanță. Acest lucru este demonstrat de un caz concret al unei românce care câștigă procesul împotriva celor care au vorbit urât despre ea pe Facebook, scrie playtech.ro.
După ce femeia s-a despărțit de soț, fratele și surorile bărbatului au început să posteze pe paginile lor de Facebook imagini și comentarii denigratoare la adresa reclamantei și a fiul ei minor, și asta în lipsa unui acord al acesteia, conform Adevărul. Problema este una a cărei gravitate nu a putut fi cuantificată de la bun început de rudele fostului soț al femeii, dar asta nu reprezintă o scuză suficientă.
Femeia a decis să-i dea în judecată pe aceștia pentru atingerea onoarei și a demnității, dar și pentru a-i obliga în acest mod să renunțe la activitatea abuzivă și să îndepărteze de pe pagina de socializare postările realizate. Asta nu e tot, reclamanta îi supune pe aceștia la plata despăgubirilor morale, o sumă care ajunge la 3.000 de lei pentru fiecare dintre pârâți.
Postările, care constau în comentarii și imagini, sugerează o imagine defăimătoare a reclamantei, indicându-le urmăritorilor de pe Facebook că aceasta are un caracter moral îndoielnic.
În respectivele postări se face adesea referire la faptul că femeia ar întreține relații intime cu diferite persoane, inclusiv cu bărbați căsătoriți, sau chiar și cu alte femei.
De asemenea, se menționează faptul că aceste activități sunt realizate chiar și de mama și de sora reclamantei, insinuându-se inclusiv că reclamanta s-ar prostitua, că ar fi alcoolică, iar limbajul folosit pentru a exprima toate aceste lucruri este vulgar și amenințător, conform acelorași surse.
Ei bine, se pare că legile din România nu fac decât să întărească gravitatea faptelor întreprinse de inculpați. Astfel, Curtea Constituțională a statutat că "demnitatea umană este un atribut inalienabil al persoanei umane" și că "se interzice orice atitudine umilitoare sau degradantă la adresa omului", iar "Libertatea fiecărui individ își găsește limita în punctul în care începe libertatea celuilalt".
- Moldova, CONDAMNATĂ la CEDO. Guvernul este obligat să plătească MII DE EURO
- SETEA pentru violenţă sexuală creşte în Moldova. Statistică ÎNGRIJORĂTOARE de la început de 2015
- Facebook, acţionat în judecată! Ce l-a supărat pe un tată din Irlanda de Nord
- Despăgubiri RECORD pentru o clientă rănită de un bidon de apă într-un hipermarket
- DESPĂGUBIRE URIAŞĂ pentru o tânără care a ajuns în scaunul cu rotile în urma unui accident de maşină
- Tragedie în lumea filmului! Un actor s-a sinucis, LIVE, pe Facebook