O salvare cât un troleibuz pentru Vladimir Putin. MOTIVUL pentru care preşedintelui i s-ar fi făcut rău
Accesul în Piaţa Roşie a fost blocat complet marţi seara, după ce preşedintelui rus Vladimir Putin i s-ar fi făcut rău, scrie Realitatea.
Mai multe site-uri au avansat ipoteza că liderul rus ar fi suferit un atac de cord, după ce BBC a difuzat documentarul intitulat "Averea secretă a lui Putin", în care preşedintelui i se aduc grave acuzaţii de corupţie, inclusiv de către reprezentanţi ai Trezoreriei SUA.
ACUZAŢII DURE: Preşedintele rus, Vladimir Putin, este corupt
Potrivit agenţiei ucrainene Unian, citată de evz.ro, după ce Putin a început să se simtă rău, Poliţia a blocat complet accesul în Piaţa Roşie, iar persoanele aflate în zonă au fost escortate în afara sa. La toate punctele de acces în piaţă au fost amplasate garduri metalice, lângă care au fost postate patrule ale poliţiei, iar pietonii au fost îndrumaţi să caute rute ocolitoare.
Un angajat al poliţiei moscovite a explicat că restricţiile au fost impuse din "motive tehnice", fără a face mai multe precizări.
Totuşi, martorii oculari susţin că cel puţin o ambulanţă a fost văzută între clădirea GUM (Glavnîi Universalinîi Magazin/Magazinul Universal Central) şi catedrala Vasili Blajennîi (Fericitul Vasile).
De asemenea, analistul politic rus Gleb Pavlovski a confirmat blocarea Pieţei Roşii marţi seara şi prezenţa unei maşini a salvării.
"Un şofer de taxi m-a informat că Piaţa Roşie este închisă şi că o maşină a salvării a venit la Mausoleu (Kremlin). Una albastră, lungă cât un troleibuz", a scris el pe contul său de Facebook, abţinându-se, totuşi, de la orice fel de speculaţii referitoare la identitatea "pacientului" pentru care a fost chemată salvarea.
таксист сказал, что Красная площадь закрыта, и в Мавзолей приезжала скорая. "Синяя, длиной в троллейбус", сказал. Но от оценок воздержался
Posted by Gleb Pavlovsky on 26 Ianuarie 2016
Incindentul nu a fost comentat în niciun fel de autorităţile ruse.
Citeşte şi: Kremlinul a respins acuzațiile de corupţie la adresa lui Putin și a cerut DOVEZI CONCRETE
- REACȚIA DURĂ a Moscovei la raportul oficial privind asasinarea fostului spion rus Alexander Litvinenko
- Putin face declarații ULUITOARE! Cine se face vinovat de prăbușirea URSS
- Vladimir Putin: Sub imobilul numit Rusia a fost depusă o bombă nucleară
- Fosta soție a lui Vladimir Putin s-a recăsătorit. Cum arată alesul ei (FOTO)
- ACUZAŢII DURE: Preşedintele rus, Vladimir Putin, este corupt
- REACȚIA Kremlinului la informațiile despre căsătoria fostei soţii a lui Vladimir Putin