O seară cu amicii, la un pas să se transforme într-un coşmar. Un moldovean din Parma, pe mâna poliţiei
Un moldovean, de 32 de ani, a ajuns pe mâna poliţiei după ce a fost surprins furând într-un local din oraşul italian Parma. Incidentul s-a produs în seara zilei de ieri, în jurul orei 20:00, scrie gazzettadiparma.it.
Bărbatul a fost observat de o tânără înclinându-se suspect în apropiere de masa unde ea stătea împreună cu un grup de amici. Ulterior ea l-a rugat pe unul dintre prietenii săi să-şi verifice buzunarele, iar acesta a constatat că i-a dispărut portofelul.
Cu ajutorul chelnerului, tinerii au identificat un alt bărbat, văzut ceva mai devreme în compania presupusului infractor, după care l-au blocat.
În timp ce ei discutau afară cu suspectul reţinut, adevăratul hoţ a încercat să treacă neobservat însă a fost recunoscut de tineri. Rugat să se oprească, individul a început să se împingă pentru a o lua la fugă şi a scăpat la pământ o parte din bunurile furate: un portofel şi un card de credit.
Ulterior tinerii au chemat poliţia. Oamenii legii l-au plasat pe conaţionaul nostru în arest preventiv până la elucidarea tuturor circumstanţelor infracţiunii.
Celălalt bănuit, şi acesta un cetăţean moldovean, a fost eliberat, întrucât s-a demonstrat că nu are nici o legătătură cu cele întâmplate.