O secţie de poliţie dintr-o suburbie a Parisului a fost ţinta unui atentat neobişnuit. Aproximativ 40 de persoane au atacat, sâmbătă noapte, cu bare de metal şi materiale pirotehnice clădirea instituţiei. Din imaginile făcute publice de conducerea acesteia se văd artificiile care ţintesc clădirea.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit în urma atacului. Poliţia nu a reuşit să identifice şi să reţină, deocamdată, nicio persoană. Potrivit autorităţilor locale, atacatorii au încercat să pătrundă cu forţa în sediu, însă nu au reuşit. Au spart ferestrele şi au avariat mai multe maşini de poliţie.
Deocamdată motivul atacului, al treilea comis asupra acestei secţii în doi ani, nu este clar.