O serie de atacuri teroriste a luat viața a cel puțin 20 de persoane în Irak
Cel puțin 20 de persoane și-au pierdut viața, iar câteva zeci au fost rănite luni în atacuri vizând o cafenea dintr-o localitate situată la nord-est de Bagdad, potrivit unor surse militare și din rândul poliției, relatează AFP, citat de Agerpres.
O bombă a explodat într-o cafenea din Muqdadiyah, la 90 de kilometri nord-est de Bagdad, urmată de un atentat sinucigaș comis cu o mașină capcană atunci când clienții s-au adunat la locul atentatului, au informat un căpitan de poliție și un colonel de armată.
Atentatul nu a fost revendicat însă modul de operare poartă amprenta grupării jihadiste Statul Islamic.
Organizația extremistă sunnită revendică frecvent atentate contra civililor șiiți, o comunitate — majoritară în Irak — pe care o consideră ca eretică.
Statul Islamic ține sub control vaste regiuni din teritoriul Irakului, la vest și la nord de Bagdad, după ofensiva fulgerătoare lansată în 2014.
În urma acestui atac, șiiții au incendiat case aparținând minorității sunnite și o moschee.
Potrivit unui ofițer irakian, provincia Diyala — din care face parte Muqdadiyah — a fost "eliberată" de sub ocupația jihadistă în ianuarie 2015, însă acest fapt nu a pus capăt atacurilor desfășurate de extremiștii sunniți.