O slăbiciune a Adobe Flash permite oricui accesul la webcam-ul tău
Un student al Universităţii Stanford, California, a descoperit o mare problemă de securitate în Adobe Flash, prin intermediul căreia oricine ar putea să vă pornească microfonul şi camera web pentru a vă înregistra, scrie apropo.ro.
Feross Aboukhadijeh a descoperit că Adobe are o pagină web pe care o poţi accesa, pentru a determina care site-uri au acces la camera ta web şi la microfon. Există un mod de a fura acel cod de pe site, de a-l face invizibil şi de a-l încorpora în alte site-uri web. Userii care ar vizita acea pagină ar putea fi păcăliţi să joace un joc, în timp ce codul din spate ar debloca accesul la camera web.
Evident, aceasta este o problemă foarte mare, companiile putând să se spioneze reciproc sau unele persoane s-ar putea trezi şantajate în baza unor materiale video înregistrate ilegal cu camera web pe care o deţin. Momentan acest hack este valabil numai pe calculatoarele Machintosh şi numai în browser-ele Firefox şi Safari.
Feross a trimis această descoperire la Adobe în urmă cu câteva săptămâni, însă nu a primit niciun răspuns de la ei, aşa că a decis să facă publice aceste informaţii, pentru a-i forţa să îşi rezolve problema.
Deja după aceasta, Adobe l-a înştiinţat pe student că lucrează de zor la înlăturarea lacunei şi că nu va fi necesar un update al player-ului Flash, când va fi gata.