O femeie de 55 de ani a ajuns la spital în această dimineață, după ce mașina pe care o conducea a intrat în coliziune cu un alt automobil, la volanul căruia se afla un bărbat de 65 de ani.
Potrivit ofițerului de presă, IP Hîncești, Mariana Didenco, accidentul a fost înregistrat vineri la ora 17:25. Impactul s-a produs pe traseul Chișinău-Hîncești, în zona intersecției cu intrarea în orașul Ialoveni.
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că bărbatul n-ar fi acordat prioritate șoferiței și a virat spre stânga, tamponând astfel autoturismul.
Conducătorii auto nu erau în stare de ebrietate, fapt confirmat în urma testării cu aparatul alcooltest.
În urma accidentului femeia a fost transportată la Spitalul de urgență din Chișinău.
Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.