O șoferiță a vrut să facă drifturi pe un iaz înghețat, dar a rămas blocată, după ce gheața a cedat
Foto: Facebook/Híreksk Televíziós Hírportál
canal tv
O șoferiță de 40 de ani a vrut „să testeze” calitățile mașinii pe iazul înghețat din Trstice, regiunea Trnava, sudul Slovaciei, însă gheața s-a spart, iar automobilul a rămas blocat. Operațiunea de tractare a durat trei ore, relatează libertatea.ro.
„Am primit un telefon de la o doamnă, ne-a spus că mașina ei era blocată în gheață”, a declarat Marián „Kubovič, proprietarul serviciului local de remorcare.
„Mi-am luat colegul, am luat scule, fierăstraie electrice și chestii de genul. Era foarte disperată. Un tractor și un excavator nu au putut scoate mașina de acolo, așa ne-a spus”, a explicat Kubovič.
Femeia rămăsese, de fapt, blocată cu o zi înainte, pe 13 decembrie, însă automobilul n-a putut fi mișcat cu niciun chip. Încercările de salvare au distrus puntea mașinii.
Roțile erau blocate acum sub gheață, la 40 de centimetri.
„A trebuit să tăiem gheața din jurul mașinii și am scos-o treptat”, a explicat Kubovič.
Au rupt mai multe frânghii și au reușit să extragă automobilul după 3 ore: „Am întrebat-o ce a vrut să facă și ea a spus că nu știe ce căuta acolo“.
Martorii spun că a încercat „niște drifturi” pe lângă cei care patinau pe iazul înghețat.