O sondă lansată de sovietici s-ar putea prăbuşi anul acesta pe Pământ
În timpul întrecerii pentru spaţiu din timpul Războiului Rece, Uniunea Sovietică lansa sonda Venus. Din cauza unor defecţiuni de separare de rachetă, sonda a rămas blocată în orbita Pământului.
Sonda Cosmos 482 Venus a fost lansată anterior sondei Venera 8 (trimisă în spaţiu în iulie 1972, ce devenea a doua navă ce asoliza, cu succes, pe suprafaţa lui Venus). Venera 8 a transmis date de pe Venus timp de 50 de minute şi 11 secunde înainte să fie distrusă de condiţiile aspre de pe planetă.
Pe de altă parte, sonda rămasă captivă în orbita Pământului parcurge un traseu complet în jurul planetei o dată la 112 minute. Landerul ce se afla la bordul sondei Venus are o greutate de 495 de kilograme şi este compus din materiale menite să reziste la temperaturi extreme, scrie Space, citat de descopera.ro
Dorman a mai precizat că aproximativ 40-50% din întreaga navă va fi intactă în momentul reintrării în atmosferă. „Considerăm că sonda va reintra în atmosferă la sfârşitul anului acesta, cel târziu mijlocul anului următor”, a explicat Dorman.
Cosmos 482 se află la 2.735 de kilometri de Pământ, dar când orbita sa este la perigeu distanţa dintre planetă este de doar 200 de kilometri. Alte estimări arată că sonda va mai rămâne în orbită pentru aproximativ 2,5 ani, chiar şi cu un perigeu atât de redus.