O stație de petrol și gaz a luat foc în nordul Irakului, în urma unor atentate
FOTO: reuters.com
Două atacuri au avut loc astăzi în nordul Irakului, în urma cărora o stație de petrol și gaz a luat foc. Potrivit presei internaționale, trei atacatori au fost omorâți, iar situația se află sub control.
La fața locului au venit mai multe echipe de pompieri care s-au luptat ore întregi cu focul, care până în prezent nu a fost stins.
Deocamdată, nici o grupare nu și-a asumat reponsabilitatea pentru atac, însă cele mai grave atacuri care au avut loc recent au fost revendicate de Stat Islamic.
Zona orașului Kirkuk, unde a avut loc incidentul a fost înconjurată de sute de militari ai forțelor de ordine.
- NU E GLUMĂ! Doi bărbaţi au încercat să fure O STAŢIE DE AŞTEPTARE
- SUA vor trimite în Irak 560 de militari suplimentari. Declaraţiile lui Ashton Carter
- O maşină-capcană a fost detonată în Irak: cel puţin nouă morţi şi zeci de răniţi
- Ce a făcut un moldovean în timp ce doi tunisieni au creat panică la metroul din Roma
- Marea Britanie își dublează la 500 numărul militarilor din Irak
- AVERTISMENT ÎNFRICOŞĂTOR pentru UE: ISIS va arunca bombe chimice din drone