O staţie meteo din Buzău a înregistrat cea mai scăzută temperatură din acest an
Foto: psnews.ro
La stația meteo din Întorsura Buzăului s-au înregistrat minus 29,5 grade Celsius în această dimineață! Potrivit Agerpres, este cea mai scăzută temperatură din acest an, citează libertatea.ro
Minima a fost înregistrată în jurul orei 08:20, iar vestea rea este că meteorologii prognozează temperaturi extrem de scăzute și pentru următoarele zile.
Luna ianuarie 2015 a fost și mai geroasă, pe 1 ianuarie anul trecut înregistrându-se minus 31,7 grade Celsius la Întorsura Buzăului, iar pe 8 ianuarie minus 34,7 grade Celsius.
Oficial, cea mai scăzută temperatură înregistrată în ultima jumătate de secol în județul Covasna a fost de minus 35,8 grade Celsius în 8 februarie 2005, la Întorsura Buzăului, record care nu a mai fost atins din anul 1939.