O tabletă mai subţire şi mai deşteaptă decât iPad-ul. Toshiba lansează Excite
Cea mai subţire tabletă de până acum are numai 7,6 mm grosime şi a fost prezentată la CES. Toshiba scoate pe piaţă cea mai subţire tabletă de până acum, botezată Excite. Are numai 7,6 mm grosime şi cântăreşte un pic mai mult de 500 grame.
Tableta se distinge, pe lângă faptul că este cea mai subţire, prin carcasa din aliaj de magneziu şi prin ecranul rezistent la zgârieturi.
În comparaţie cu iPad, este mai subţire cu 1mm, iar faţă de iPad 2 este mai uşoară cu 70 de grame. Dimensiunea nu împiedică însă tableta să aibă tot ce îi trebuie. Vorbim de slot micro-SD, Micro USB, Micro HDMI şi mufa audio, toate acestea orientate în aşa fel încât să poată fi utilizate eficient, dar să aibă şi un design plăcut. Butoanele sunt poziţionate pe margine, iar dacă nu te uiţi atent, este posibil să nu le observi.
Excite bate din nou iPad 2 prin puterea mai mare a celor două camere: 2 MP în faţă şi 5 MP în spate. Ecranul vine cu un strat antimurdărire, iar rezoluţia este 1280 x 800. Tableta are procesor dual-core la 1,2 GHz şi 1 GB de RAM. Sistemul de operare rămâne însă o surpriză pentru cei interesaţi.
Încă nu s-a decis dacă tableta va avea noul Ice Cream Sandwich sau Honeycomb, dar este o certudine că ea este construită să suporte Ice Cream Sandwich. Cu toate astea, va avea o serie de aplicaţii Toshiba.
Preţul nu este încă disponibil, însă ar trebui să fie între 499 – 599 de dolari pentru configuraţia de bază.