O tânără a şantajat un pictor după ce i-a pozat nud. Ce pedeapsă va primi tânăra
foto: alba24.ro
canal tv
O tânără în vârstă de 17 ani din municipiul Blaj a fost reţinută, marţi, de poliţişti fiind acuzată că a şantajat un pictor pe care l-a ameninţat că va lansa acuzaţii privind presupuse relaţii sexuale cu el, după ce i-a pozat nud.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, tânăra i-a pozat nud pictorului, pentru realizarea unor opere artistice, iar apoi, în perioada iulie - decembrie 2017, l-ar fi ameninţat cu denunţarea unor presupuse relaţii sexuale.
Fata ar fi obţinut, astfel, de la artist 15.000 de lei.
Poliţiştii au realizat un flagrant şi au prins-o pe tânără chiar în momentul în care încerca să obţină alţi bani de la pictor, scrie digi24.ro.
Ea a fost reţinută pentru 24 de ore fiind acuzată de şantaj şi urmează a fi prezentată, marţi, instanţei cu propunere de arestare preventivă.