O tânără din Rusia, oprită la vama Leuşeni pentru intenţiile sale. A crezut că îi va reuşi planul
O rusoaică de 28 de ani a încercat să treacă frontiera moldo-română folosindu-se de viză Schengen falsificată. Poliţiştii de frontieră au împiedicat-o să facă acest lucru la scurt timp după ce au găsit neregulile în acte.
Fapta s-a întâmplat la punctul de trecere Leuşeni. Trei persoane, doi moldoveni şi o femeie, cetăţeancă a Rusiei, aflaţi într-un automobil de model Dacia au încercat să iasă din ţară.
În timpul verificării actelor, inspectorilor le-au apărut suspiciuni asupra pașaportului prezentat. Viza eliberată de către Ambasada Franţei din Moscova nu avea toate elementele de siguranţă. Falsul consta în aplicarea datelor din viza obținută anterior de titulară.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală, iar persoana a fost plasată temporar la Biroul Migrație și Azil al MAI până la finalizarea investigaţiilor.