O tânără, reținută de poliție pentru proxenetism. Vindea moldovence unui turc din Cipru (VIDEO)
O tânără de 21 de ani, domiciliată în raionul Sângerei, a fost reținută fiind suspectată de proxenetism. Aceasta se află în arest preventiv pentru 30 de zile.
Suspecta, în comun cu alte persoane, prin intermediul rețelelor de socializare, recrutau tinere cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, din zona de nord a țării cu scopul de a câţtiga bani. Astfel, bănuiţii convingeau victimile să practice prostituția în Cipru.
Ulterior, membrii grupului infracțional perfectau toate actele necesare şi procurau biletele de zbor persoanelor care urmau să meargă să se prostitueze în Cipru.
Astfel, ca urmare a unor descinderi, în Aeroportul Chișinău a fost reținută în flagrant o tânără, membră a grupului criminal, în timp ce însoțea o victimă de 25 de ani, care trebuia sa ajungă în Cipru.
Audiată de poliție, suspecta a povestit că pentru fiecare persoană racolată și transportată în Cipru, urma să primească 2.000 de euro de la o persoană de origine turcă, care se afla în Cipru.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar bănuiţii riscă de la 4 la 7 ani de închisoare.
Poliția, în colaborare cu organele de drept din Cipru, investighează în continuare cazul pentru a identifica și alte tinere exploatate de această filieră, cât și reținerea celorlalți figuranți.
Acțiunile s-au desfășurat cu sprijinul ofițerilor de investigații speciale ai Sectorului Poliției de Frontieră a Aeroportului Internațional Chișinău.