O ţară din Europa impune controale la frontieră până la sfârşitul acestui an
Malta a impus controale la frontiere până la sfârșitul acestui an, a anunțat joi ministrul de interne Carmelo Abela, precizând că suspendarea aplicării Acordurilor Schengen se va extinde și după summitul statelor din Commonwealth găzduit vineri de La Valletta, transmite vineri DPA, citat de Agerpres.
Guvernul maltez a invocat clauza din reglementările Schengen ce permite reintroducerea controalelor temporare la frontiere dacă există o amenințare serioasă la adresa securității interne.
La sfârșitul săptămânii trecute, guvernul maltez a anunțat că suspendarea aplicării Acordurilor Schengen pentru reuniunea la vârf a Uniunii Europene privind migrația, din 12 noiembrie, și summitul Commonwealth de vineri a dus la depistarea mai multor cetățeni străini care încercau să ajungă în Malta cu pașapoarte false.
Aceștia au fost arestați pe aeroporturi din Italia, dar nu a fost stabilită o legătură cu activități teroriste.