O țestoasă uriașă a fugit de acasă și a pornit la plimbare prin oraș. Cum a fost prinsă
O broască țestoasă uriașă a reușit să ajungă în oraș, la aproape 2 kilometri de casă, înainte de a fi reținută de polițiști, scrie digi24.ro.
Titan, care cântărește peste 60 de kilograme, a fost găsit vineri în Kesgrave, lângă Ipswich. A fost nevoie de trei ofițeri de poliție pentru a ridica animalul de companie uriaș într-o dubă și pentru a-l duce înapoi acasă la proprietarul îngrijorat, relatează BBC.
Richard Aston a spus că este un „mister” cum a reușit Titan să fugă de acasă și să ajungă atât de departe, pentru că adăpostul lui este intact. „Poate că s-a teleportat acolo”, a spus el în glumă.
Când poliția l-a sunat pe Richard Aston, vestea l-a luat prin surprindere, pentru că habar nu avea că țestoasa în vârstă de 35 de ani plecase de acasă.
„Nu este nicio spărtură în gard, iar Titan nu poate sări peste el, pentru că este înalt de 3 metri”, a explicat Aston.
Poliția din Suffolk a precizat că a fost anunțată de un cetățean care a văzut țestoasa uriașă aflată în libertate, în mijlocul orașului.
Ofițerii care l-au găsit pe Titan au identificat rapid și proprietarul și au decis să-l ducă ei acasă. Trei bărbați s-au chinuit să-l urce pe Titan într-o autospecială, pentru că într-o mașină normală de intervenție nu avea loc.