O turistă reţinută pe aeroportul din Egipt, riscă pedeapsa cu moartea. Care este motivul
O britanică este închisă în Egipt de o lună și riscă „pedeapsa cu moartea” pentru că avea asupra ei mai multe pastile pentru calmarea durerii.
Laura Plummer a fost arestată într-un aeroport egitean după ce autoritățile au descoperit că avea în bagaj 290 de medicamente Tramadol și Naproxen, aduse pentru durerea de spate a soțului său, scrie Digi24.ro.
Femeia a semnat un document de 38 de pagini în limba arabă când se afla în aeroportul din Egipt, ea crezând că astfel cei de acolo o vor lăsa să plece.
Femeia a fost dusă însă la închisoare și acum împarte celula cu alte 25 de femei de o lună de zile. Ea este reținută pentru suspiciunea de trafic de droguri.
Femeia poate sta până la 25 de ani la închisoare și este posibil chiar să fie condamnată la pedeapsa cu moartea.
Tramadol este un calmant puternic, legal în Marea Britanie însă este eliberat doar pe baza unei rețete medicale. Substanța activă din acest medicament este ilegală în Egipt.
Femeia își vizitează soțul egiptean de trei-patru ori pe an.
"Nu avea nicio idee că ar putea face ceva greșit. Analgezicele erau poziționate deasupra geamantanului, nu le ascundea", spune mama Laurei.
Britanica urmează să se prezinte în tribunal săptămâna viitoare.
"Suntem alături de o femeie britanică şi de familia ei în urma detenţiei sale în Egipt", afirmă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe.