O vază ţinută zeci de ani într-o bucătărie, vândută cu 1.700.000 de euro
Embed:
O vază ţinută zeci de ani într-o bucătărie din Marea Britanie a fost vândută la licitaţie cu un milion 700 de mii de euro. Vaza de origine chineză a fost creată pentru curtea împăratului Qianlong.
În anii '80, obiectul a fost cumpărat cu un preţ simbolic de un chirurg, care i-a transmis vaza fiului său. Acesta însă nu şi-a dat seama de valoarea ei şi a ţinut-o ani de zile în bucătărie, - asta până când în vizită i-a venit un prieten, care a văzut vaza şi a făcut cercetări despre ea.
Vaza are 60 de centimetri, este din sticlă albastră, are detalii argintii şi aurii. La licitaţia la care a fost vândută au venit oameni din China, Marea Britanie şi din Statele Unite ale Americii. Cumpărătorul vazei a decis să nu-şi dezvăluie identitatea.