O viespe uriaşă, descoperită în Indonezia. Este de culoare neagră şi are un corp de 7 cm FOTO
Imaginii noastre despre lumea insectelor gigantice de la tropice i s-a adăugat un nou element, odată cu descoperirea, în insula indoneziană Sulawesi, a unei viespi de dimensiuni impresionante, înzestrată nu numai cu ac şi cu o pereche de fălci mai mari decât picioarele, scrie descopera.ro.
Viespea a primit denumirea ştiinţifică de Megalara garuda, Garuda este numele unei fiinţe mitologice, simbol naţional al Indoneziei, o creatură jumătate om, jumătate pasăre).
Insecta are o înfăţişare impresionantă, mai ales masculii acestei specii: de culoare neagră, cu un corp ce poate ajunge la peste 7 cm lungime (femele sunt puţin mai mici) şi cu o pereche de piese bucale uriaşe, în formă de seceră, mai lungi decât picioarele anterioare ale insectei.
Megalara garuda aparţine unui grup de viespi prădătoare care îşi paralizează prăzile înţepându-le cu ajutorul acului legat de o glandă cu venin.
Descoperirea a fost făcută de entomologul Michael Ohl, de la Muzeul de Ştiinţe Naturale din Berlin, Germania. El a studiat în colecţiile muzeului exemplare colectate din insula Sulawesi de către Lynn Kimsey, de la Universitatea California - Davis, şi şi-a dat seama că este vorba despre o specie necunoscută până atunci oamenilor de ştiinţă.
- Robinson Crusoe există! Trăieşte pe o insulă din Seychelles DETALII
- Cele mai spectaculoase specii descoperite în acest an VIDEO
- Angajaţi de la "Calea Ferată" din Moldova, atacaţi de viespi. O persoană a decedat
- Descoperire UIMITOARE în China! "Arăta ca un şarpe" VIDEO
- Descoperire ciudată. Cum arată una dintre cele mai mari insecte din lume (FOTO)
- ÎNSPĂIMÂNTĂTOR! Un bărbat s-a îngrozit când a văzut ce era într-un pahar din care băuse apă (FOTO)