"O zi pe Pământ" - Film realizat în 24 de ore cu circa 19 mii de actori
Peste 19 mii de actori şi trei mii de ore de filmare au fost necesare pentru realizarea unui film. Documentarul va fi lansat pe 22 aprilie, de ziua Planetei. Potrivit producătorilor, "One Day On Earth", în traducere "O zi pe Pământ" este prima peliculă filmată în aceeaşi zi, în toate ţările lumii.
Lungmetrajul a fost filmat pe 10 octombrie 2010. Pelicula adună istorii ale unor oameni din oraşe dezvoltate, dar şi poveştile unor persoane care locuiesc în localităţi devastate de război.
"Sper ca oamenii să vadă că lumea în care trăim este imensă, puternică, uneori periculoasă, alteori minunată. Vrem ca spectatorii să realizeze că vieţile noastre sunt conectate", a declarat regizorul filmului Kyle Ruddick.
Premiera acestui film va avea loc pe 22 aprilie, în peste 170 de ţări ale lumii, printre care şi Afganistan, Coreea de Nord sau Iran.
"Multă lume a participat la realizarea acestui film, iar acum a venit timpul să împărtăşim această reuşită", a spus producătorul executiv Brandon Litman.