Oamenii de afaceri susțin proiectul de lege privind reducerea presiunilor asupa mediului de afaceri
Proiectul de lege privind reducerea presiunilor asupa mediului de afaceri are scop crearea unor condiţii mai bune pentru agenţii economici oneşti. Iar cei care încalcă legislaţia intenţionat nu vor scăpa de pedepse.
Despre acest lucru s-a vorbit la o nouă rundă de dezbateri asupra iniţiativei. La eveniment au participat reprezentanţii Ministerului Justiției, oameni de afaceri, conducerea patronatelor și societatea civilă.
"Trebuie să existe o instituție, două, care au făcut școală europeană. Care sunt pregătiți, care au studiile necesare, educația necesară, inteligența presupusă pentru a comunica cu noi. Dar să nu ne trateze din prag ca pe niște escroci sau și mai rău ca pe niște infractori", a spus agentul economic, Călin Vieru.
"Acest proiect de lege demonstrează că infracțiunile grave, ilegalitățile economice, ele rămân intacte. De fapt, acest proiect de lege este orientat pentru businessul bun și pentru businessul onest", a spus directorul general al AOAM, Alexandru Baltag.
"Au fost atâtea plângeri și atâtea semnale au fost date de către membrii noștri vis-a-vis de comportamentul diferitor instituții", a spus directorul executiv Patronate, Vladislav Caminschi.
Reprezentanţii Ministerului Justiţiei susţin că aceste discuţii sunt necesare pentru a pune capăt speculațiilor.
"Nicidecum persoana nu va scăpa de răspundere dacă ea acționează cu rea intenție. Legea respectivă este făcută pentru cei care au buna intenție, care admit nu infracțiuni, dar care acționează cu bună credință și admit greșeli", a spus ministrul Justiției, Vladimir Cebotari.
În timpul dezbaterilor, reprezentanţii unor ONG-uri au părăsit sala, fiind nemulţumiţi de mersul discuţiilor.
"Am trimis opinia aceasta încă din noiembrie, după consultări. Până astăzi, ministrul nu a binevoit să aibă nicio discuție cu organizațiile neguvernamentale", a spus directorul de programe, Centrul de Resurse Juridice, Nadejda Hriptievschi.
"Toate ședințele, inclusive anterioare, au fost deschise. A fost permis tuturor care au interes de a veni, de a participa la aceste ședințe să vină, să aducă contribuția pentru a îmbunătăți proiectul respectiv", a spus ministrul Justiției, Vladimir Cebotari.
Iniţiativa de a reduce abuzurile faţă de business aparţine Partidului Democrat din Moldova. Pachetul de legi privind limitarea abuzurilor asupra agenților economici urmează să fie definitivat şi aprobat de Guvern, după care va fi dezbătut şi în Parlament.