Oamenii de ştiinţă au făcut o descoperire UIMITOARE în Arctica
Specialiştii de la NASA au declarat că au descoperit în nordul extrem al planetei un fenomen natural atât de neaşteptat, încât nu s-ar putea compara decât cu găsirea unei păduri tropicale în mijlocul unui deşert, scrie TG Daily, citat de descoperă.ro.
În timpul expediţiei Icescape, specialiştii au prelevat probe de sub stratul de gheaţă gros de un metru şi au descoperit că apa de aici este mai bogată în fitoplancton (alge marine microscopice) decât apa din orice altă regiune oceanică a lumii. Cercetarea a fost efectuată în apele arctice din mările Beaufort şi Chukchi, situate de-a lungul statului Alaska.
Fitoplanctonul reprezintă baza lanţului trofic marin. Până acum se credea că el se înmulţeşte în zona arctică doar după ce se retrage gheaţa marină pe timp de vară. Acum, oamenii de ştiinţă sunt de părere că subţierea stratului de gheaţă permite luminii solare să ajungă la apa şi se determine aşa-numita înflorire algală - o înmulţire masivă a organismelor vegetale mărunte din apă.
Fenomenul s-a extins peste 115 kilometri pe sub gheaţă, organismele fitoplanctonice fiind extrem de active şi reuşind să îşi dubleze numărul în doar o zi. Cercetările estimează că, în unele zone, producţia de fitoplancton ar fi de 10 ori mai mare decât în apele deschise (neacoperite de gheaţă) din împrejurimi.
Descoperirea vine ca o veste bună pentru planetă, având în vedere că fitoplanctonul este un mare consumator de dioxid de carbon. Din acest motiv, oamenii de ştiinţă vor fi nevoiţi să recalculeze cantitatea de dioxid de carbon care este absorbită de Oceanul Arctic.
"Deocamdată nu ştim dacă acest proces a existat dintotdeauna în Arctica fără ca noi să îl fi observat, sau dacă este parte dintr-un fenomen recent. Cert este că, din moment ce stratul de gheaţă continuă să se micşoreze, aceste înfloriri algale vor deveni mai frecvente", a declarat Kevin Arrigo, de la Universitatea Stanford, SUA.